miercuri, 10 decembrie 2014
Perioada pașoptistă
PERIOADA
PAŞOPTISTĂ
Prezentare generală
Perioada paşoptistă (1830-1860)
are ca nucleu revoluţia anului 1848. Modernizarea societăţii româneşti,
independenţa politică, libertatea naţională, unirea provinciilor române sunt
obiectivele social-politice ale mişcării paşoptiste.
Epoca paşoptistă marchează
începutul literaturii noastre moderne. Scriitorii paşoptişti provin din clasele
de sus, sunt educaţi în Apus, mai ales în Franţa, şi devin promotorii
renaşterii naţionale atât prin mesajul operei literare, cât şi prin implicarea
activă în viaţa politică. Plini de elan, ei încearcă pentru prima dată o
sincronizare cu Europa Occidentală, mai mult imitativă la început.
Scriitorii sunt nevoiţi „să ardă etapele” care se desfăşuraseră
succesiv în literaturile occidentale, în decursul a mai bine de un secol şi
jumătate. Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism, clasicism)
sunt asimilate simultan. Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă
în coexistenţa curentelor literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci
chiar şi în aceeaşi creaţie.
Paşoptismul este o ideologie
literară niciodată sintetizată într-un program particular şi supusă unor
comandamente exterioare: mesianism cultural şi revoluţionar, spirit critic,
deschidere spre Occident şi lupta pentru impunerea unui specific naţional,
conştiinţă civică şi patriotică, o retorică a entuziasmului şi a trezirii la
acţiune.
Articolele programatice ale
vremii reflectă ideologia literară paşoptistă. Două personalităţi au rolul de
îndrumător al fenomenului cultural-literar.
Într-o primă etapă,
corespunzătoare primei generaţii paşoptiste, acest rol îi revine lui Ion
Heliade-Rădulescu prin articolele din ziarul Curierul românesc, apărut la Bucureşti, începând cu 1829, căruia îi
adaugă din 1837 suplimentul literar Curierul
de ambe sexe. Datorită îndemnurilor adresate tinerilor scriitori: „Nu e vreme de critică, copii; e vreme de
scris; să scrieţi cât veţi putea şi cum veţi putea”, a fost posibil debutul
unei întregi generaţii, între 1830-1840: Vasile Cârlova, Gr. Alexandrescu,
Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac.
O altă etapă este marcată de
contribuţia lui Mihail Kogălniceanu, redactorul revistei ieşene Dacia literară, care are ca obiectiv
exclusiv literatura. Programul revistei orientează literatura timpului; în cele
trei numere apărute, se publică opere ale celor mai valoroşi scriitori ai
vremii (C. Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu ş.a.), dar
direcţia imprimată se reflectă în toată literatura epocii.
REVISTA DACIA LITERARĂ: ARTICOLUL INTRODUCŢIE
Constituirea deplină a
romantismului paşoptist a fost marcată de programul teoretic Introducţie, redactat de Mihail
Kogălniceanu. Publicat în primul număr al revistei, articolul-program
reprezintă manifestul literar al romantismului românesc.
La începutul articolului axat pe
evidenţierea necesităţii unei literaturi originale şi naţionale, Kogălniceanu
prezintă activitatea gazetelor româneşti apărute anterior, faţă de care Dacia literară urmăreşte să aducă un
suflu nou, sugerat şi de titlul revistei. Se respinge coloratura locală şi
amestecul politicului, revista adresându-se scriitorilor români de pretutindeni
pentru a publica scrieri originale: „O
foaie dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura
naţională, foaie care, făcând abnegaţie de loc, ar fi numai o foaie românească,
şi prin urmare s-ar îndeletnici cu producţiile româneşti, fie din orice parte a
Daciei, numai să fie bune, această foaie, zic, ar împlini o mare lipsă în
literatura noastră. O asemenea foaie ne vom sili ca să fie Dacia literară […].
Aşadar foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturei româneşti.”
Cele patru puncte ale
articolului-program sunt:
Ø Întemeierea spiritului
critic în literatura română pe principiul estetic: „Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu
persoana.”
Ø Afirmarea idealului de
realizare a unităţii limbii şi literaturii române: „ţălul nostru este realizarea dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o
literatură comună pentru toţi”.
Ø Combaterea imitaţiilor şi
a traducerilor mediocre: „Dorul imitaţiei
s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional.
Această manie este mai ales covârşitoare în literatură. […] Traducţiile însă nu
fac o literatură”.
Ø Promovarea unei
literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspiraţie în conformitate
cu specificul naţional şi cu estetica romantică: „Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt
destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice pentru
ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta
trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii”.
Prin precizarea surselor de
inspirație/ a temelor literare în ultimul punct al articolului, dar și prin
diversele trimiteri spre trăsăturile romantismului, acesta devine un manifest
literar al romantismului românesc.[1]
[1][1] Manifest literar – text cu valoare de
document pentru începutul unei mișcări literare/ a unui curent literar, prin
care se afirmă o nouă concepție literară, de obicei, în mod polemic față de
mișcarea anterioară al romantismului românesc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)